#donez450

donez450 este un proiect online, național, care își propune să faciliteze procesul de donare de sânge prin intermedierea comunicării dintre centrele de transfuzie de sânge din Romania și potențialii donatori.

Ne dorim ca platforma donez450 să fie o comunitate a donatorilor activi din România, oferindu-le suport în procesul de donare prin notificări pe mail și sms în funcție de nevoile de sânge din centrele de donare.

Înregistrează-te pe platforma online donez450, completează-ți profilul și noi îți spunem când donația ta de sânge are cel mai mare impact, care este cel mai apropiat centru de tine și care sunt nevoile, pe grupe de sânge.

Proiectul donez450 a pornit la inițiativa echipei GluLabs, un laborator intern de stimulare al inițiativei antreprenoriale din cadrul companiei clujene din industria IT - Life Is Hard-Work Soft. Suntem o echipă de specialiști IT, cu experiență în dezvoltarea și implementarea de produse software. Avem susținerea Organizației Studenților Mediciniști din Cluj, recunoscuți pentru implicarea activă în comunitate prin organizarea mai multor campanii de donare de sânge în Cluj-Napoca.

Împreună avem resursele necesare să fim suportul de care sistemul medical din România are nevoie pentru ca donarea de sânge să nu mai reprezinte o problemă națională.



Vreau să mă înscriu în #donez450!

De ce să donezi sânge?

Donarea de sânge este actul benevol prin care unei persoane în bună stare de sanatate i se recoltează sânge care, după o prelucrare corespunzătoare, poata fi administrat unui bolnav printr-o transfuzie.

Nu există substitut pentru sângele uman (sângele este considerat o resursă națională).
Cineva are nevoie de transfuzie de sânge o dată la 3 secunde.

Faci diferența știind că nu e nimic mai plăcut decât să faci un gest umanitar, pentru comunitate.
Sângele donat are o durată de viață limitată, motiv pentru care este important să donezi constant.

O unitate de sânge recoltată de la un donator (420ml + 30ml pentru analize) poate salva 3 vieți.
Donarea constantă scade riscul de a dezvolta anumite forme de cancer.

Doar 2% din populația României donează sânge, deși este estimat ca aproximativ 60% din populație va avea nevoie, la un moment dat, de minim o transfuzie de sânge.
Donarea constantă scade riscul de producere a infarctului miocardic acut.

Îți reîmprospătezi sângele (celulele roșii se vor regenera), sângele refăcându-și volumul în aproximativ 48 de ore de la donare.
Nu te costă nimic... din contră, este resplătit.

Ce beneficii ai?

Ai parte de un set gratuit de analize de sânge pentru: hepatita B și C, HIV (Sida), HTLV, Sifilis, Hemoglobină, Grupa de sânge și Rh, anticorpi anti-eritrocitari.
Primești o zi liberă de la școală/facultate/serviciu.

Primești o adeverință pentru reducere 50% la transportul în comun.
Primești bonuri de masă în valoare de peste 60 de lei.

Satisfacția morală că, printr-un minim de efort, ai contribuit la salvarea a până la 3 vieți.

Ce condiții trebuie să îndeplinești?

ÎNAINTE DE A DONA SÂNGE:

  • Trebuie să ai la tine actul de identitate
  • Asigură-te că ești odihnit
  • Nu merge să donezi sânge după tura de noapte de la serviciu
  • Mănâncă dimineața un mic dejun ușor, fără grăsimi

POȚI DONA SÂNGE DACĂ:

  • Ai vârsta cuprinsă între 18 - 60 ani
  • Au trecut 72 de zile de la ultima donare
  • Ai o stare generală de sănătate bună
  • Ai greutatea minimă corespunzătoare: femei - 55kg; bărbați - 60kg
  • Nu ai avut hepatită, TBC sau alte boli infecțioase
  • Nu ai alergii
  • Nu ești răcit
  • Nu ai tensiunea arterială mai mare de 180/100 mmHg
  • Nu ești în perioada ciclului menstrual
  • Nu ești sub tratament cu anticoncepționale
  • Nu ai suferit în ultimele luni intervenții chirurgicale
  • Nu ai consumat alcool în ultimele 72 de ore
  • Nu ești în pensie de boală, indiferent de diagnostic
  • Nu ai fost vaccinat în ultimele 2 săptămâni
  • Nu te încadrezi în vreuna din situațiile prezentate în continuare (criteriile de excludere)

CRITERII DE EXCLUDERE TEMPORARĂ

Infecții acute, proceduri endoscopice, transfuzii sanguine, anumite intervenții chirurgicale, tatuaje, piercing, contact cu persoane cu Hepatita B/C sau HIV, vaccinări, sarcină, tratamente stomatologice, medicamente.


CRITERII DE EXCLUDERE DEFINITIVĂ

Boli cronice, alergii în fază acută sau cronice, anumite intervenții chirurgicale, boli profesionale, cancer, boli infecțioase/parazitare, folosirea de droguri, comportament sexual la risc, călătorii în anumite tări din Africa, pensionare în caz de boală, persoanele care au făcut transplant.

Un proiect susținut de

Contact